Maşini superbe, dar care dintr-un motiv sau altul au fost abandonate, încă mai există, iar aceast Porsche 911 este cea mai bună dovadă. Pe şasiu este marcat anul de producţie: ianuarie 1965, acest an făcând din maşină una dintre cele mai rare 911 existente.
Maşina a fost achiziţionată în 1973 de către proprietarul său actual, ca şi cadou de absolvire pentru el însuşi, după terminarea şcolii de drept. El s-a bucurat de maşină timp de doi ani, până când aceasta a o scurgere de ulei pe care proprietarul nu a fost capabil să o depisteze el însuşi. Astfel, maşina a fost parcată în garaj până când un mecanic urma să vină să o vadă.
În tot acest timp proprietarul a tot amânat să-l repare aşa încât Porsche-ul a ajuns să stea nefolosit mai bine de patru decenii. Între timp preţul pentru astfel de modele a crescut foarte mult, ceea ce l-a determinat pe propietar să scoată maşina şi să-i ofere grija pe care o merită.
Nefiind un expert în domeniu, proprietarul a contactat un prieten pentru a-l ajuta să evalueze maşina. Acesta din urmă a văzut placuţa de pe şasiu şi şi-a dat seama că a făcut descoperire viaţii. Ulterior au fost contactaţi cei de la Petrolicious.com care au fotografiat şi publicat povestea acestui preţios Porsche 911.